În perioada 2018-2020, circa 116 primari, din diferite formațiuni politice, au declarat și soluționat la ANI – 128 conflicte de interese. Majoritatea situațiilor au fost generate din relația cu persoanele apropiate. Până la 29 ianuarie 2021, circa 11 primari au declarat deja 12 conflicte de interese reale.
Din lista celor mai activi subiecți, care declară conflictele de interese conform legislației în vigoare, fac parte primarul comunei Chirca din Anenii Noi, cu 17 declarații privind conflictele de interese reale, înregistrate în privința soțului.
Alte 15 situații au fost prezentate de către Primarul din Băcioi, municipiul Chișinău, majoritatea fiind cu cumnata sa. Un alt primar, care declară constant la ANI despre situații privind conflict de interese este cel din comuna Aluniș, raionul Florești, cumnatul căruia este angajat în calitate de paznic.
În topul primarilor responsabili se înscriu și cei din satele Napadova din raionul Florești, Olișcani, raionul Șoldănești, Voinova, raionul Strășeni, Drăgușenii Noi, raionul Hâncești și Cocieri, raionul Dubăsari, care au câte patru conflicte de interese declarate.
Edilii din satele Chirianca din raionul Strășeni, Dobruja din raionul Șoldănești, Molovata Nouă din Dubăsari, Cărpineni raionul Hîncești și Popeasca raionul Ștefan Vodă au declarat fiecare câte 3 conflicte de interese.
Procedura de declarare și soluționare este una destul de simplă și rapidă. Un model de declarație a conflictelor de interese este publicată și pe pagina web a ANI, deși subiecții pot realiza această procedură și în formă liberă. După recepționarea declarației privind conflictul de interese, inspectorii de integritate, în decurs de trei zile lucrătoare, expediază în atenția subiecților una din soluțiile prevăzute de prevederile legale.
ANI precizează că, asemenea primari reprezintă un model de responsabilitate și corectitudine față de comunitatea lor, care, ajunși în funcția de demnitate publică au însușit rapid legislația specială a ANI. Încurajăm toți subiecții declarării să respecte legislația în vigoare și să declare la timp situațiile de conflict de interese. Astfel, nu vor figura în actele de constatare și vor evita sancțiunile prevăzute de lege.