Ucraina va finanța construcția unui pod peste Nistru – distanța de la Kiev la Chișinău va putea fi parcursă cu mașina în 5 ore

Ucraina va finanța construcția unui pod peste Nistru, Acesta va fi parte a unei noi autostrăzi care va lega Kievul și Chișinăul. Despre asta declarat șeful adjunct al biroului președintelui Ucrainei, Igor Jovkva.

„Unul dintre proiectele pe care le vom începe imediat va fi construcția unui pod peste Nistru în regiunea Iampol-Cosăuți și o autostradă corespunzătoare care va face legătura între Kiev și Chișinău. Nu e vorba de o simplă conectare, acest lucru va permite ca distanța de la Kiev la Chișinău să fie parcursă cu mașina în 5 ore. Finanțarea podului va fi realizată din contul bugetului de stat al Ucrainei.”,  a declarat Jovkva într-un interviu acordat pentru TSN.

Amintim că, construcția unui pod peste râul Nistru și infrastructură rutieră modernă pe traseul Chișinău – Kiev, călătorii comune doar cu buletinul de identitate sau construcția unei magistrale moderne care să lege cele două capitale, sunt doar câteva dintre planurile discutate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul vizitei efectuate de delegația moldovenească la Kiev, 12 ianuarie.

Dosar Media

Ai o noutate?