Foto: facebook/Poliția de Frontieră

62 de persoane cu testul falsificat la COVID, riscă amenzi de 32 de mii de lei, fie doi ani de pușcărie

Pe parcursul săptămânii precedente, polițiștii de frontieră au identificat 62 de teste Covid-19 falsificate. Cazurile au fost consemnate în punctele de trecere a frontierei Palanca, Aeroportul Chișinău, Leușeni și Sculeni.

Documentați penal sunt atât cetățeni ai Republicii Moldova, cât și cetățeni străini.

Conform prevederilor legale, aceste persoane riscă sancțiuni penale: amendă de până la 32 500 lei sau închisoare de până la 2 ani.

Deși nu se conștientizează pericolul care-l prezintă virusul de tip Covid – 19, în continuare falsificarea testelor rămâne o tentație pentru mulți cetățeni, care fie și-au planificat o călătorie peste hotarele țării, fie că revin din străinătate.

S-au intensificat aceste ilegalități odată cu impunerea în perioada pandemică a unor măsuri anti-COVID mai aspre, atât de Republica Moldova cât și de alte state. Și, pentru a fi scutiți de autoizolare sau de a li se permite intrarea în alte țări, unde este obligatorie prezentarea testelor, mulți din cetățeni apelează la falsificarea documentelor.

Mai mult că urmările acestei ilegalități sunt grave, într-o mare măsură favorizează creșterea riscului de răspândire a infecției de tip Covid-19.

Numărul total de teste Covid-19 cu semne de falsificare, care au fost depistate la trecerea frontierei de stat, se ridică la 270 de acte.

Acestea au fost identificate în cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei,  în perioada de referință.

În context, Poliția de Frontieră reiterează atenționarea către toți participanții la traficul transfrontalier de a nu încerca vigilența și profesionalismul angajaților. Cerem responsabilitate, prudență și grijă de sănătatea proprie și a celor dragi!

 

Dosar Media

Ai o noutate?